Acum avem un altfel de card. Cordial. Comunitatea Oamenilor Responsabili pentru Dezvoltare Durabilă. Dacă te simţi băcăuan, acordă atenţie comunităţii tale. Fii de aCORDD

Card Comunitar mijloc și rețea pentru dezvoltarea cetățeniei active

 

Programul Card Comunitar este relansat într-o altă dimensiune în cadrul Fondului ONG din România coordonat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC). Obiectivul principal al proiectului se va implementa prin intermediul unor activități legate de informarea altor fundații comunitare despre oportunitățile programului Card Comunitar, de asistarea procesului de integare a cardurilor la întreprinzătorii din zonele țintă din proiect, și de asemenea prin intermediul unor procese de mentorare a partenerilor în procesul de mobilizare a comunităților locale pentru colectarea de donații și în procesul de decizie cu privire la modul de folosire a sumelor colectate. În cadrul proiectului lansat la data de 1 martie 2015, implementarea activităților se bazează pe o colaborare strânsă a Fundațiilor Comunitare din Odorheiu Secuiesc, ca și coordonator al proiectului, Bacău, Iași, Prahova, Oradea și Ferencváros (Ungaria). Prin extinderea ariei geografice de folosire a cardurilor sperăm să putem informa un număr de 850.000 persoane, să sensibilizăm un număr de 30 ONG-uri din care 16 să primească un suport financiar de aproximativ 60.000 RON pentru ideile de proiecte înscrise. Întreaga sumă de bani specificată care se va aloca dezvoltării sectorului ONG se va colecta prin intermediul acestui proiect lansat de curând. Pentru realizarea obiectivelor menționate proiectul Card Comunitar – instrument și rețea pentru dezvoltarea cetățeniei active a obținut o finanțare nerambursabilă de 61.933 EUR.

 

 

Pentru Fundația Comunitară Bacău, Cardul Comunitar este un instrument de schimbare profundă a comunității: leagă companiile de comunitate, produce oportunități de acțiune socială și, cel mai important pentru noi, uneste persoane într-o comunitate aptă de identificarea resurselor pentru propria ei dezvoltare.  (Mihai Caprioara, Fundația Comunitară Bacau)

 

Prin programul “Cardul Comunitar” ne propunem să implicăm cât mai mulţi membri ai comunităţii în proiecte dorite de aceasta şi necesare unui cadru de viaţă general cât mai plăcut. Folosind cardul comunitar, bihorenii vor contribui la finanțarea directă a unor proiecte alese chiar de ei, prin vot, pe o platformă informatică pusă la dispoziţie de Fundația Comunitară Oradea. În același timp, fundaţia va acționa ca mijlocitor între mediul de afaceri orădean dornic să participe la creșterea calitativă a comunității noastre și  ONG-urile sau grupurile de inițiativă ce au aceleași obiective și care sunt în căutarea unor surse de finanțare. (Claudia Abrudan, Fundația Comunitară Oradea)

Fundația Comunitară Prahova s-a alăturat Proiectului „Card Comunitar: mijloc și rețea pentru dezvoltarea cetățeniei participative” din dorința de a oferi comunității ploieștene un mecanism inovator de dezvoltare comunitară.  Prin Cardul Comunitar ne propunem să aducem împreună persoanele juridice, populația activă și ONG-urile, într-o activitate de susținere reciprocă, cu rezultate vizibile și impact semnificativ în dezvoltarea comunității. Mecanismul Cardului Comunitar reprezintă o provocare la implicare, creativitate și colaborare. Avem încredere că actorii importanți ai societății Ploieștene vor accepta această provocare. (Isabela Alexe, Fundația Comunitară Ploiesti)

Pentru Fundația Comunitară Iași implementarea Cardului Comunitar reprezintă o platformă originală prin intermediul căreia companiile, cetățenii ieșeni și societatea civilă se unesc și se implică activ în rezolvarea problemelor de la nivel local.

Ne dorim astfel, să creem o comunitate unită, responsabilă și conștientă de situațiile problematice din jur, care să aibă inițiativă și putere de a produce schimbările dorite. (Alexandra Anghel, Fundația Comunitară Iași)

 

Programul Card Comunitar  este un program strategic pentru noi. Prin intermediul acestui program conlucrăm și asistăm cu succes întreprinzătorii și sfera civilă locală. Peste 10.000 de persoane sunt conectate de fundația noastră comunitară prin intermediul acestei inițiative și împreună aducem schimbări pentru orașul nostru. Este o deosebită plăcere să avem alături de noi și alte fundații comunitare din țară  cu care putem schimba experiențele noastre dobândite de-a lungul anilor. (Csaki Rozalia, Fundația Comunitară Odorheiu Secuiesc)

 

Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.

Înscrie-te