Școli de vara STEM – 2026
Trei Școli de Vară STEAM gratuite în Bacău
Vacanța de vară poate fi mai mult decât timp liber. Poate fi perioada în care copiii descoperă cât de fascinantă este știința, își dezvoltă încrederea în propriile idei, învață să lucreze în echipă și își fac prieteni noi. Tocmai aceasta este miza programului Școlile de Vară STEAM, prin care Fundația Comunitară Bacău va organiza, în această vară, trei tabere educaționale gratuite dedicate copiilor din județ.

Programul se va desfășura în Căiuți (6–10 iulie), Traian (6–10 iulie) și Mărăști, comuna Filipeni (20–24 iulie) și este organizat împreună cu organizații locale partenere: Asociația Romanian Youth Movement for Democracy, Asociația Luminada și Asociația Favor.
Adresate copiilor din clasele I–VIII, Școlile de Vară STEAM își propun să transforme învățarea într-o experiență practică și captivantă. În locul lecțiilor clasice, participanții vor experimenta, vor construi, vor observa și vor descoperi prin joc concepte din domeniile științei, tehnologiei, ingineriei, artei și matematicii. În plus, ediția din acest an va include și activități dedicate dezvoltării personale și sănătății emoționale, susținute de specialiști, astfel încât copiii să își dezvolte încrederea în sine, capacitatea de colaborare și reziliența.
Programul face parte din inițiativa națională Școli de Vară STEAM, dezvoltată de Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR), cu sprijinul Pepco România, și implementată local de Fundația Comunitară Bacău. Ajuns la cea de-a treia ediție, proiectul urmărește să aducă educația non-formală și experiențele STEAM mai aproape de copiii din comunități unde astfel de oportunități sunt mai greu accesibile.
„Școlile de Vară STEAM arată ce se poate întâmpla atunci când organizațiile locale, mentorii și partenerii lucrează împreună pentru copii și comunități. Pentru noi, acest program este despre acces la oportunități și despre încrederea că talentul și curiozitatea există peste tot, chiar dacă resursele nu sunt întotdeauna distribuite la fel. Ne bucurăm să susținem o nouă ediție și să contribuim astfel, alături de fundațiile comunitare din rețeaua FFCR, la crearea unor experiențe de învățare care îi ajută pe copii să descopere, să experimenteze și să își imagineze noi posibilități pentru viitor”, declară Ioana Ioniță, Regional Marketing Manager Pepco România.
Trei școli de vară, trei experiențe diferite
La Căiuți, copiii vor deveni mici ingineri și inventatori. Pornind de la materiale simple, vor construi împreună macarale funcționale capabile să ridice greutăți, vor înțelege principiile de bază ale mecanicii și vor descoperi cum funcționează logica inginerească. Prin provocări practice și proiecte de echipă, vor învăța că orice idee poate prinde viață atunci când este pusă în practică.
La Traian, participanții vor porni într-o adevărată aventură a cunoașterii. În fiecare zi vor explora teme actuale precum dezvoltarea personală, ecologia, astronomia, matematica aplicată și inteligența artificială, prin experimente, jocuri și activități interactive care îi vor provoca să gândească critic și creativ.
La Mărăști, fiecare zi va combina ateliere interactive, activități de lectură și creație, experimente, jocuri sportive și provocări de echipă. Copiii vor descoperi matematica prin joacă, vor explora știința, vor înțelege cum funcționează creierul uman, vor afla mai multe despre schimbările climatice și vor privi Universul cu alți ochi, într-un program construit pentru a le stimula curiozitatea și dorința de a învăța.
Pe parcursul celor cinci zile, mentorii implicați în program vor folosi metode moderne de educație non-formală, bazate pe experiment, colaborare și învățare prin experiență. Obiectivul nu este doar transmiterea unor informații, ci dezvoltarea unor competențe esențiale precum creativitatea, gândirea critică, rezolvarea de probleme și capacitatea de a lucra în echipă.
„Copiii sunt curioși prin natura lor. Diferența o face contextul în care această curiozitate este încurajată sau, dimpotrivă, se stinge. Prin acest proiect aducem educația non-formală, experimentele, știința și învățarea prin joacă mai aproape de copiii care au mai puține oportunități de a intra în contact cu astfel de experiențe. Credem că un experiment reușit, o întrebare care își găsește răspunsul sau un robot construit cu propriile mâini pot deschide perspective noi și pot da încredere unui copil că poate înțelege lumea și că își poate găsi locul în ea. Pentru noi, aceasta este una dintre cele mai valoroase forme de construcție comunitară: să investim în curiozitatea și în potențialul fiecărui copil”, spune Mihai Căprioară, director executiv al Fundației Comunitare Bacău.
Participarea la toate cele trei Școli de Vară STEAM este gratuită, însă locurile sunt limitate și ocuparea lor se va face pe baza înscrierii prealabile.
Școlile de Vară STEAM din Căiuți, Traian și Mărăști fac parte dintr-un program național coordonat de FFCR și sprijinit de Pepco România, aflat la a treia ediție în 2026 și desfășurat în 39 de comunități din țară, prin Fundațiile Comunitare Bacău, Banatul Montan, Brașov, Buzău, Cluj, Galați, Iași, Mureș, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Prahova, Timișoara, Țara Făgărașului și Vâlcea.
Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR) a fost fondată în 2012 și are rolul de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din România care contribuie la construirea unor comunități conștiente, generoase, incluzive și durabile. Federația susține 16 fundații comunitare însumând peste 11.700 de proiecte și 138 milioane de lei în investiții comunitare. Până în prezent, Fundațiile Comunitare au derulat programe în 39 din cele 42 de județe din România și rețeaua este în continuă creștere.
Pepco este un retailer european de tip discount, cu prezență pan-europeană, care operează peste 4.000 de magazine în 18 țări, oferind îmbrăcăminte pentru întreaga familie, precum și produse pentru casă și jucării, la prețuri foarte atractive. Fondată acum 22 de ani în Polonia, compania face parte în prezent din Grupul Pepco. Pepco are în prezent peste 32.000 de angajați și deservește 36 de milioane de clienți în fiecare lună.
Grupul Pepco este listat la Bursa de Valori din Varșovia (WSE: PCO)
www.pepcogroup.eu
Fundația Comunitară Bacău a luat ființă în anul 2013 și de atunci, alături de parteneri și donatori,susține financiar și cu expertiză inițiative în domenii precum educație, educația pentru sănătate și social, implementând cu interes deosebit proiecte care vizează protecția mediului, implicarea civică și dezvoltarea spațiilor comunitare.

