Asociația Bronx People a fost printre primele ONG-uri care a luat în grijă refugiații din Ucraina, în special una dintre cele mai vulnerabile categorii- copiii. 

În urma experienței lor din primele luni ale acestei crize umanitare, aceștia au primit finanțare pentru a utila Cantina Socială Maria Br

onx cu echipamente de gătit profesionale, astfel încât să se poată găti pentru un număr de 300 beneficiari zilnic (familii de ucraineni, moldoveni, elevi și sportivi fără posibilități, din comunitatea locală).

În același timp, prin proiect ei organizează și cursuri de gătit și formare de competențe în vederea integrării în piața muncii pentru refugiații ucraineni/moldoveni ce și-au părăsit țara din cauza amenințării armate. 

 Beneficiarii urmează, de asemenea, și un curs de bucătărie în limba română și în limba engleză, prin care vor dobândi ab

ilitățile, cunoștințele și experiența necesară pentru a se integra profesional. 

Adresând și nevoile de studiu și socializare, se amenajează și sala de studiu pentru ca cei mici să beneficieze de cursuri de limba română, de suport școlar, de activități recreaționale și de jocuri de socializare, coordonate de responsabilul financiar, animator socio-educațional în cadrul Asociației Bronx People,  și de voluntarii specializați din cadrul asociației. Sala va fi deschisă zilnic, de la 14:00 la 20:00, oferind comunității băcăuane noi șanse de voluntariat la nivel internațional.